Astazi scot goarna din cui

Astăzi scot goarna din cui (sper să fie cu noroc de la potcoavă) și merg in Piața Tricolorului de la ora 17 pentru a protesta din mai multe motive. Este un protest pașnic și frumos, cine vrea, poate să ia cuvântul la portavoce și poate împărtăși ideile lui cu restul oamenilor adunați. Să aduceți un bidon de 0,5 L, pe care să îl umpleți cu pietre, pentru a ne putea face auziți. Cine are fluiere sau alte “dispozitive” de făcut zgomot, ar fi bine să le aducă. De exemplu, cineva a venit cu o vuvuzelă acum două săptamâni. Din păcate, săptamâna trecută, nu am putut merge.

Motivele mele principale, pentru care particip la proteste sunt:

  1. M-am săturat de politicianul român, care crede că odată votat, este stăpânul tuturor și el a ajuns acolo ca să se îmbogățească, nu să servească poporul Român.
  2. M-am săturat sa fiu condus de hoți și penali.
  3. Nu vreau ca țara să fie vândută de acești hoți și penali.
  4. Nu vreau ca țara să fie otrăvită de acești hoți și penali.

Acestea sunt principalele mele motive, dacă împărtășești măcar unul dintre ele, te aștept in Piața Tricolorului, astăzi 29-09-2013, de la ora 17.

P.S. Dacă noi nu le arătăm că așa nu se mai poate, clasa politică nu se va schimba, așa ca ieșiți la o plimbare și haideți să ne întâlnim în Piața Tricolorului!

10 ani de WordPress sărbătoriți in Bacău

wordpress-10th-anniversary

Luni 27 mai 2013, s-au sarbătorit 10 ani de WordPress în întreaga lume. Pentru cei care nu știu, WordPress este o platformă de CMS (Content Management System) sau mai simplu: o platformă pentru crearea de site-uri dinamice, o platformă care este folosită și de acest site.

Cei de la WordPress au venit cu ideea de a se sărbatori în fiecare oraș acest eveniment și să fie organizat de comunitatea locală. Așa că, după ce am vazut articolul aici, am răspândit vestea și 11 persoane au zis că ajung, dar până la urmă, doar 8 am reușit să ajungem, dintre care doar 7 erau dezvoltatori, unul era designer.

Dezvoltatorii au venit din partea firmelor:

A fost interesant, am discutat despre prima întâlnire cu platforma, versiuni, pluginuri, cum să faci bani cu site-uri, discuții interminabile despre cum să abordezi clientul, cum trebuie educat, că el îți zice că se duce la un student și îi face site-ul cu 300 RON, dar și alte discuții nelegate de WordPress.

Deși ne-am strâns doar 8 persoane, toată lumea a plecat cu o impresie plăcuta (cred eu) și toată lumea a zis că așteaptă urmatoare aniversare a Apache-ului, mySQL, sau a oricărui soft/platformă, ca să ne strângem și să mai socializăm.

Am facut si cateva poze pe care le puteti vedea mai jos.

P.S. Mulțumim designerului Adrian Măcincă pentru buna dispoziție si pentru printuri, o să îl chemăm și data viitoare 😀 .